Vindecarea unui îndrăcit

20160502_135642

Odinioara, când Domnul Isus era pe pământ, erau mulţi îndrăciţi prin ţinuturile prin care Mântuitorul mergea. În bunătatea Lui, El a vindecat pe unii dintre ei, a căror mărturie ne-o relatează Evangheliile.
Din pacate, şi în zilele noastre trăiesc şi suntem înconjuraţi de mulţi oameni stăpâniţi de atâtea duhuri rele, unii dintre ei fiind îndrăciţi de-a binelea. Unul dintre aceştia, l-am întâlnit într-o închisoare din Brăila. Numele lui, Avram Florin Adrian, un suflet stăpânit de multe patimi şi de multe duhuri. Florin s-a născut în oraşul Deva judeţul Hunedoara. Părinţii lui Florin, originari din comuna Şuţeşti judetul Brăila, au stat o vreme în orasul Deva, acolo unde s-a născut Florin. După o perioadă pe care au petrecut-o în oraşul Deva, s-au întors la locul de baştina în comuna Şuţeşti. Aici, părinţii lui Florin fiind mai mult preocupaţi de traiul zilnic, au neglijat buna creştere şi educaţia de care Florin avea nevoie pentru a-şi croi un drum în viaţă.
Dornic de aventură, la nici 18 ani, însoţit de vărul său şi de alţi prieteni, Florin ia drumul occidentului şi cu acesta drumul infracţiunilor. Revenind din Occident cu bani, încep distracţiile, băutura, anturajele vicioase.
În data de 6 Mai 1998 are loc prima arestare a lui Florin, din fericire pentru el s-a eliberat în acelaşi an, în Septembrie.
În acelaşi an 1998 are loc a doua arestare primind o condamnare de 5ani. În anul 2002 iese din penitenciar mult mai rău de cum intrase. Pe perioada celor 4 ani petrecuţi în penitenciar, Florin iese mai dornic de aventură şi senzaţii dintre cele mai tari.
În 2004 are loc o alta condamnare din care petrece 2 ani în inchisoare. Între anii 2004 şi 2012 au mai fost arestari şi condamnări atât în ţară cât şi în străinătate.
În anul 2007 o cunoaşte pe Elena pe care o şi ia de soţie. Desigur că dacă Elena ar fi ştiut ce avea să urmeze în viaţa ei, nu s-ar fi căsătorit niciodata cu un asemenea bărbat. Cu toate necazurile pe care Florin i le-a făcut Elenei, aceasta ramâne lângă el , sperând şi nădăjduind că va veni o zi în care bărbatul ei se va schimba.
În anul 2012 urmează o nouă arestare, şi aici are loc minunea schimbării şi a naşterii din nou. Într-una din zilele pe care le petrecea în penitenciarul Brăila, unul din colegii lui Florin, s-a intors de la vizita pe care o avusese. Acest coleg ţinea în mană o carte pe care i-o adusese persoana care îl vizitase, o ruda apropiată. Cartea se intitula ,,Eram orb dar acum văd”. Nefiind interesat de cartea respectiva , o aruncă undeva pe masa din încăperea în care cei aflaţi acolo îşi ispăşeau pedeapsa. Florin, a luat cartea respectivă şi şi-a adus aminte că îl întâlnise pe autor câţiva ani în urmă, tot în penitenciarul Brăila, numai că atunci era mult mai preocupat de viaţa aceasta ca să-i acorde persoanei pe care o întalnise, vreo atenţie. A luat deci cartea şi a început să o citească. Inima i-a fost străpunsă de întâmplările pe care le citea, deoarece în multe dintre acestea se regăsea. Deodată a avut în inimă dorinţa de a-l suna pe autorul carţii, dar a renunţat. A pus mâna pe un pix şi o foaie de hârtie şi i-a scris autorului carţii ,,Eram orb dar acum văd”. În scrisoare, Florin îşi exprima dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, de a începe să citească Biblia. Spre surprinderea lui, primeşte răspuns la scrisoare şi ceea ce-i străpunge inima a fost cuvântul de început: ,,Dragă Florin”. Nu mai auzise o vorbă frumoasă, caldă, de ani de zile. Florin, citeşte pe nerăsuflate scrisoarea după care inima lui era plină de pace şi de bucurie. Era ceva ce nu mai simţise de multă vreme. După scrisoarea primită de la Vasile Tofan, are loc prima vizită în penitenciar. Pentru prima dată în viaţă Florin primeşte în dar o Biblie şi sfaturi deosebite. A fost foarte afectat de vorba pe care Vasile Tofan i-a spus-o la plecare: ,,Florin, dă importanţă acestei cărţi pentru că este posibil să fie ultimul tren al vieţii tale”.
Din acea zi, Florin tratează cu seriozitate fiecare zi pe care o trăieşte, şi ceea ce nu l-a putut schimba vreodată, l-a schimbat în acel loc: CREDINTA ÎN DUMNEZEU. A părăsit penitenciarul Brăila cu dorinţa de a nu mai reveni niciodată în acel loc.
A revenit acasă dornic să asculte de Dumnezeu şi de Cuvântul Său, numai că din păcate anturajul pe care îl avea a reuşit să-l tragă iarăşi în mocirla băuturii şi a desfrâului. Pentru că Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit, Florin îşi pierde mintea pentru câteva ceasuri, şi comite lucruri greu de imaginat. Unul dintre acestea, dezbrăcat complet se arunca cu spatele peste soba încinsă, suferă serioase arsuri, după care iese afară din casă, în plină iarnă, dezbrăcat complet, şi petrece doua ore în zapada de afară, cu mintea răvăşită. Are loc o internare la secţia de psihiatrie a spitalului din Brăila, unde Florin a fost dus de jandarmii care au fost chemaţi.
După zece zile petrecute în spital, Florin se întoarce acasă hotărât să se apropie cu toată inima de Dumnezeu şi să-şi trăiască viaţa aşa cum Dumnezeu a lăsat scris în Cuvântul Său. Desigur că au fost credincioşi care s-au rugat pentru Florin şi pentru casa lui.
Datorită faptului că lui Florin îi rămăsese un rest de pedeapsă de 6 luni si 15 zile, în data de 6 Mai 2014 este arestat pentru ultima dată. Totuşi, pentru că în Cuvântul Domnului scrie că toate lucrurile lucrează împreună spre bine, aceste 6 luni i-au fost lui Florin de un real folos. Aici, în penitenciar, Florin se intăreşte în credinţă citind Biblia şi mărturisindu-l pe Domnul Isus, colegilor lui. În penitenciarul Brăila îl întâlneşte pe Tacu Traian şi împreună au parte de un minunat timp de consolidare în credinţă, prin rugăciuni, citirea Scripturii şi nenumărate părtăşii.
Cele 6 luni petrecute în penitenciar l-au ajutat să se gândească mult mai serios la căsnicia cu Elena careia îi făcuse multe necazuri.
Pe 11 Noiembrie 2014, Florin iese pentru ultima dată din penitenciar, convins fiind că nu se va mai întoarce niciodată ca un făcător de rele.
În data de 6 Decembrie 2014 Florin alături de soţia lui Elena, a primit botezul nou testamental într-o Biserică creştină din Brăila. Dorinţa fierbinte a inimii lui este să traiască o viaţă curată, fără fărădelegile pe care le-a comis în trecut, şi să poată să fie o marturie vie pentru toţi cei din jurul lui. Soţia lui Elena i-a dăruit trei
copii, pe care doreşte să-i crească în frică de Dumnezeu. De multe ori, stând de vorbă cu Florin, îmi spune că a fost un îndrăcit pe care Domnul Isus l-a vindecat.
Iata că puterea Cuvântului lui Dumnezeu insuflat de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, schimbă şi astăzi vieţile tâlharilor, a îndrăciţilor, a femeilor uşuratice, a păcătoşilor. Binecuvântat să fie Dumnezeu care l-a trimis în lumea noastră pe Domnul Iisus Hristos să pătimească pentru păcatele noastre şi să ne elibereze din cea mai grea temniţă în care diavolul îi ţine pe oameni; închisoarea păcatului.
Toată gloria şi slava să-I fie aduse în veci, Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

20160502_155602

No Comments